Sute de concurenți la Cluj Trail Running & MTB Marathon 2015 by Vodafone

publicat in 7 Septembrie 2015

Cu decorul pregătit pentru finalul acestei săptămâni, Cluj Trail Running & MTB Marathon 2015 by Vodafone se anunță un nou episod încins al celor două campionate, de alergare montană, respectiv trail running, din acest an. Peste o sută de participanți vor alerga sâmbătă, pe când duminică, mai mult de 350 de rideri vor pedala cu victoria în gând.

Traseele sunt deja în mare parte amenajate și gata să fie străbătute de către cei care se aliniază la start, alergătorii având de parcurs 22,5 kilometri, din care prima jumătate îi va duce aproape de vârful Creasta Plopilor, în vreme ce mountain biker-ii vor avea de ales între două trasee. Cel scurt măsoară 47 de kilometri, cu mai multe urcări incluse și secțiuni de diferite grade de dificultate, iar cel lung va totaliza 67,5 kilometri, cu o diferență de nivel de 2.114 metri, în superbul decor al Munților Gilăului.

Înscrierile rămân deschise până în ziua cursei, iar în cadrul festivității de premiere a respectivelor curse se vor prezenta și câștigătorii campionatelor Cluj Trail Running Challenge și Cluj Bike Challenge 2015.

Distribuie

URMARESTE-NE!
Parteneri:
Sponsori:
Colaboratori:
Parteneri media: